SGBR 1500 B3
■ 24
│
RO
AVERTIZARE – PERICOL DE RĂNIRE!
► Acest aparat poate fi utilizat de copii începând cu vârsta de
8 ani, precum şi de persoane cu abilităţi fizice, senzoriale
sau mentale reduse sau fără experienţă şi/sau fără cunoş-
tinţe necesare, dacă sunt supravegheate sau dacă au fost
instruite cu privire la utilizarea sigură a acestui aparat şi au
înţeles pericolele cu privire la acesta.
► Copiilor le este interzis să se joace cu aparatul.
► Curăţarea şi acţiunile de întreţinere destinate utilizatorului
nu se vor efectua de către copii, cu excepţia cazului în care
aceştia au vârsta peste 8 ani şi sunt supravegheaţi.
► Copiii cu vârsta sub 8 ani nu trebuie se afle în apropierea
aparatului şi a cablului de conexiune.
► Poziţionaţi cablul de alimentare astfel încât să nu se calce
pe el sau să devină un obstacol pentru persoane.
► În timpul utilizării nu atingeţi niciodată uşa de sticlă sau
carcasa, deoarece acestea devin foarte fierbinţi. Pentru a
deschide uşa de sticlă utilizaţi o lavetă de bucătărie sau
ceva similar, în scopul prevenirii arsurilor!
► Nu atingeţi niciodată elemenţii de încălzire sau geamul în
timpul funcţionării sau înaintea răcirii aparatului. Nu intro-
duceţi mâna în interiorul aparatului în timp ce funcţionează.
Aşteptaţi până ce aparatul s-a răcit. Altfel vă puteţi arde.
► După utilizare, înainte de a-l transporta, aşteptaţi până când
aparatul s-a răcit.
► Utilizaţi întotdeauna mănuşi de bucătărie sau lavete atunci
când manevraţi aparatul!
Precauţie! Suprafeţe fierbinţi!