Fiţi foarte atenţi la monta-
rea componentelor, pentru a nu afecta sigu-
ranţa și eficienţa mașinii; în caz de neclarităţi,
adresaţi-vă vânzătorului.
Asiguraţi-vă că mașina nu
este cuplată la reţeaua de alimentare cu cu-
rent.
Despachetarea și finaliza-
rea operaţiunilor de montare se va efectua pe
o suprafaţă plată și solidă, având suficient
spaţiu pentru manipularea mașinii și a amba-
lajelor, și utilizând unelte adecvate.
Eliminarea ambalajelor se va efectua conform nor-
melor în vigoare la nivel local.
1. UNIREA CELOR DOUĂ PĂRŢI ALE
MAŞINII (Doar pentru SGT 350) – (Fig. 1)
– Aliniaţi canelurile din faţă (1) cu ajutorul manetei
de ghidaj din partea posterioară (2) şi împingeţi
până se aude un clic.
ATENŢIE!
ATENŢIE!
ATENŢIE!
După îmbinarea celor două
părţi, acestea nu vor mai putea fi separate.
2. MONTAREA MÂNERULUI ANTERIOR
(Fig. 2)
– Introduceţi mânerul anterior (1) în suport (2) şi
orientaţi-l astfel încât lăcaşul (3) şurubului (4)
să fie pe partea stângă.
– Introduceţi şurubul (4) şi înşurubaţi buşonul (5).
– Înainte de a strânge buşonul (5), orientaţi mâ-
nerul (1) într-o poziţie cât mai comodă pentru
operator.
3. MONTAREA PROTECŢIEI (Fig. 3)
Protecţia trebuie să fie
montată corespunzător pentru a asigura res-
pectarea normelor de siguranţă şi poziţia co-
rectă a cuţitului.
– Agăţaţi cârligul unităţii motrice (1) în lăcaşul pro-
tecţiei (2).
– Împingeţi protecţia în sus până la capăt (2), până
când se aude un clic.
După îmbinare, protecţia va
trebui să rămână tot timpul montată.
IMPORTANT
IMPORTANT
ATENŢIE!
6 MĂSURI DE SIGURANŢĂ /
ASAMBLAREA MAȘINII
RO
4. ASAMBLAREA MAȘINII
vă că acestea sunt cuplate și folosite corespunzător.
F
olosirea acestui tip de dispozitive contribuie la reducerea
riscurilor legate de prezenţa prafului.
4
) Utilizarea și păstrarea uneltei electrice
a
) Nu supuneţi unealta la o sarcină excesivă. Între-
b
uinţaţi o unealtă electrică care să corespundă ope-
r
aţiei de executat. O unealtă electrică adecvată execută
operaţiile mai bine, în toată siguranţa, fără a depăși viteza
pentru care a fost proiectată.
b) Nu folosiţi uneltele electrice dacă întrerupătorul nu
funcţionează corect (nu pornește sau nu oprește la
timp unealta). Uneltele electrice care nu pot fi acţionate
d
e la întrerupător sunt periculoase și trebuie să fie repa-
rate.
c) Trageţi ștecărul uneltei din priză înainte de a o regla,
de a înlocui o piesă sau de a depozita unealta elec-
trică. Aceste măsuri de siguranţă reduc riscul de pornire
accidentală a uneltei electrice.
d) Nu păstraţi uneltele electrice pe care nu le folosiţi la
îndemâna copiilor și nu permiteţi persoanelor care
nu sunt familiarizate cu uneltele sau care nu și-au în-
sușit aceste instrucţiuni să le folosească. Uneltele
electrice sunt periculoase dacă sunt lăsate pe mâna uti-
lizatorilor fără experienţă.
e) Aveţi grijă de întreţinerea uneltelor electrice. Verifi-
caţi ca piesele mobile să fie aliniate și să aibă o miș-
care liberă, să nu fie deteriorate și nu aibă niciun alt
semn care poate afecta funcţionarea uneltelor elec-
trice. În caz de deteriorare, uneltele electrice trebuie
să fie reparate înainte a fi utilizate din nou. Multe ac-
c
idente au fost cauzate tocmai de lipsa întreţinerii.
f) Păstraţi organele de tăiere ascuţite și curate. Organele
d
e tăiere întreţinute corect, ca și lamele ascuţite, evită
blocarea lor și pierderea controlului.
g
) Utilizaţi uneltele electrice și accesoriile respective
c
onform condiţiilor de lucru și tipului operaţiei de uti-
l
izat. Utilizarea unei unelte electrice în scopuri diferite
faţă de cele pentru care a fost fabricată poate da naștere
la situaţii periculoase.
5) Asistenţă
a) Apelaţi la persoane calificate pentru a repara uneltele
electrice și folosiţi numai piese de schimb originale.
Acest lucru garantează siguranţa la folosire a uneltei elec-
trice.