8. Curăţirea şi întreţinerea
106
466789 V_01/06/2010
RO
8.1 Curăţirea
• Păstraţi dispozitivele de protecţie cât mai curat posibile. Ştergeţi aparatul cu o cârpă curată sau
suflaţi praful de pe el cu aer sub presiune la o presiune mică.
• Recomandăm curăţirea aparatului imediat după utilizare.
• Curăţaţi aparatul cu regularitate cu o cârpă umedă şi puţin săpun. Nu folosiţi detergenţi sau sol-
venţi; aceştia pot ataca părţile din material plastic. Fiţi atenţi să nu intre apă în interiorul apa-
ratului.
• Înainte de curăţire, furtunul şi uneltele de stropit se vor demonta de pe compresor. Compreso-
rul nu se va curăţa cu apă, solvenţi sau ceva asemănător.
8.2 Apa de condens
Apa de condens se va scurge zilnic prin deschiderea ventilului de drenare(11) (la partea de jos a
recipientului de presiune).
8.3 Ventilul de siguranţă(10)
Ventilul de siguranţă este reglat pe presiunea maximă admisă a recipientului de presiune. Nu este
permisă modificarea ventilului de siguranţă şi îndepărtarea plombei. Pentru ca ventilul de siguran-
ţă în caz de necesitate să funcţioneza corect, acesta trebuie acţionat din când în când. Trageţi
puternic de inel până când aerul comprimat iese cu zgomot. Apoi eliberaţi din nou ventilul.
8.4 Curăţarea filtrului de sucţiune(13)
Filtrul de sucţiune împiedică aspirarea prafului şi a murdăriei. Este necesar ca acest filtru să fie
curăţat cel puţin la fiecare 300 de ore de funcţionare. Un filtru de sucţiune înfundat reduce consi-
derabil puterea compresorului. Îndepărtaţi filtrul prin desfacerea şurubului de pe carcasa din mate-
rial plastic (J) (Fig. 6). Îndepărtaţi carcasa din material plastic (J) şi scoateţi filtrul de sucţiune(13)
de sub ea (Fig. 7). Scuturaţi filtrul cu grijă şi curăţaţi-l prin suflare cu aer comprimat la presiune joa-
să (cca. 3 bari). Montajul se realizează în ordine inversă.
8.5 Depozitarea
Atenţie!
Înaintea tuturor lucrărilor de curăţire şi întreţinere cazanul se va scoate de sub presi-
une.
Atenţie!
Scoateţi ştecherul din priză, depresuraţi aparatul şi toate uneltele cu aer sub presiune
racordate. Depozitaţi compresorul în aşa fel încât acesta să nu poată fi pornit de per-
soane neautorizate.
Atenţie!
Compresorul se va depozita numai în locuri uscate şi inaccesibile persoanelor neauto-
rizate. Nu se va înclina, se va amplasa numai în picioare!
466789.book Seite 106 Mittwoch, 16. Juni 2010 11:05 11