12
P5821-manual 0-0-0-K
EMOS spol. s r. o.
Folosirea în mediu normal uscat cu intervalul de umiditate între 20 % şi 90 %
Calităţi
– Afişarea orei actuale, ziua din săptămână, energiei electrice consumate şi de asemenea a costurilor calculate pentru
consumul actual de energie electrică pe oră.
– Afişarea timpului total de înregistrare, perioada de consum a aparatului conectat, taxa în procente.
– Două tarife de energie programabile (valorile opţionale în acord cu preţurile reale).
– Indicarea de suprasolicitare (solicitarea mai mare de 16A) – clipeşte pe display informaţia consumului de putere.
Conectarea, reglarea şi funcţionarea aparatului
Introduceţi aparatul în priza de curent electric şi nu conectaţi nici un alt aparat, după 5 minute va fi bateria interioară de
rezervă a aparatului încărcată şi pe display vor fi afişate informaţii. Acum este necesară setarea tarifului de curent. Mai jos
descris sub punctele A – C.
Menţiune: pentru încărcarea completă a bateriei este nevoie de 12 ore.
A – Reglarea orei şi a zilei săptămânii
1. Apăsaţi şi ţineţi butoanele „+“ şi „-“, până când pe display nu încep să clipească cifrele
2. Reglaţi valoarea dorită cu ajutorul butoanelor „+“ sau „-“ ; cu ajutorul butoanelor măriţi sau
micşoraţi valoarea de la 0 la 9.
3. Apăsaţi butonul „MODE“ pentru reglarea altor date.
4. Repetaţi paşii 2 şi 3 până la reglarea zilei săptămânii. Mon – luni, Tue – marţi, Wed – miercuri,
Thu- joi, Fri – vineri, Sat – sâmbătă, Sun – duminică
5. Apăsaţi butonul „MODE“, sistemul intră în modul de setare a tarifului de energie 1.
B – Setarea tarifului de energie 1
1. Cu butoanele „+“ sau „-“ setaţi ora tarifului 1 dorit; cu ajutorul butoanelor măriţi sau micşoraţi
valoarea de la 0 la 9.
2. Apăsaţi butonul „MODE“ pentru reglarea altor date.
3. Setaţi valoarea dorită a tarifului 1 (preţul kWh pe oră).
4. Apăsaţi butonul „MODE“ pentru reglarea altor date.
5. Apăsaţi butonul „MODE“, sistemul intră în modul de setare a tarifului de energie 2.
C – Setarea tarifului de energie 2
1. Cu botoanele „+“ sau „-“ setaţi ora tarifului 1 dorit; cu butonul măriţi sau micşoraţi valoarea de
la 0 la 9.
2. Apăsaţi butonul „MODE“ pentru reglarea altor date.
3. Setaţi valoarea dorită a tarifului 2 (preţul kWh pe oră).
4. Repetaţi pasul 2 pentru deplasarea la altă poziţie.
5. Pentru memorarea setării nu apăsaţi nici un buton timp de 5 secunde.
6. Apăsaţi butonul „MODE“. Setarea este memorată.
D – Prin apăsarea simultană a butonului „MODE“ şi a butoanelor „+” „-“ timp de 5 secunde sunt resetate toate datele (ora
actuală şi ziua săptămânii nu va fi resetată).
Datele pe display
La dispoziţie sunt trei regimuri de afişare. Pentru a verifica cele trei regimuri de afişare aveţi la dispoziţie butonul „MODE“.
1. Primul regim de afişare – ora actuală,
randamentul de funcţionare, costurile
2. Al doilea regim de afişare – timpul înregistrat
total, consumul de energie electrică în kWh,
costurile
Ora actuală
Randamentul de funcţionare
Costurile
Dan v tednu
Timpul înregistrat total
Consumul de energie electrică în kWh
Costurile
5
A – Einstellen der Uhrzeit und des Wochentags
1. Drücken und halten Sie die „+“ und „-“ Tasten, bis im Anzeigefeld eine Ziffer zu blinken beginnt.
2. Stellen Sie den gewünschten Wert mittels der „+“ oder „-“ Tasten ein; mit der Taste ändern Sie
den Wert von 0 bis 9.
3. Drücken Sie die „MODE“-Taste um die folgende Angabe einzustellen.
4. Wiederholen Sie Schritt 2 und 3 bis Sie den Wochentag einstellen können. Mon – Montag, Tue –
Dienstag, Wed – Mittwoch, Thu- Donnerstag, Fri – Freitag, Sat – Samstag Sun – Sonntag
5. Drücken Sie die „MODE“-Taste, das System geht zum Einstellen des Stromtarifs 1 über.
B – Einstellen des Stromtarifs 1
1. Mit den „+“ oder „-“ Tasten stellen Sie die gewünschte Uhrzeit des Tarifs 1 ein; mit der Taste
ändern Sie den Wert von 0 bis 9.
2. Drücken Sie die „MODE“-Taste um die folgende Angabe einzustellen.
3. Stellen Sie den gewünschten Wert des Tarifs 1 (Preis kWh pro Stunde) ein.
4. Drücken Sie die „MODE“-Taste um folgende Angaben einzustellen.
5. Drücken Sie die „MODE“-Taste, das System geht zum Einstellen des Stromtarifs 2 über.
C – Einstellen des Stromtarifs 2
1. Stellen Sie mit den „+“ oder „-“ Tasten die gewünschte Uhrzeit des Tarifs 2 ein; mit der Taste
ändern Sie den Wert von 0 bis 9.
2. Drücken Sie die „MODE“-Taste um die folgende Angabe einzustellen.
3. Stellen Sie den gewünschten Wert des Tarifs 2 (Preis kWh pro Stunde) ein.
4. Wiederholen Sie Schritt 2 um auf die folgende Position zu rücken.
5. Um die Einstellung zu speichern, drücken Sie 5 Sekunden lang keine Taste.
6. Drücken Sie die „MODE“-Taste. Die Einstellung wird gespeichert.
D – Durch gleichzeitiges Drücken der „MODE“-Taste und „+” „-“ Taste 5 Sekund lang werden alle Angaben gelöscht
(aktuelle Uhrzeit und Wochentag werden nicht gelöscht).
Angaben im Anzeigefeld
Es stehen Ihnen drei Anzeigemodi zur Verfügung. Um sich die einzelnen Anzeigemodi anzusehen, benutzen Sie die „MODE“-Taste.
1. Anzeigemodus – aktuelle Uhrzeit, Wirkleistung,
Kosten, Wochentag
2. Anzeigemodus – die gesamte aufgezeichnete
Zeitdauer, Stromverbrauch kWh, Kosten
3. Anzeigemodus – die gesamte aufgezeichnete
Zeitdauer, Zeitdauer des Energieverbrauchs,
Prozente
Sicherheitshinweis
• Schließen Sie das Gerät Energy Meter an und benutzen Sie es nur im Stromnetz mit Spannung 230 V AC/ 50 Hz (±10
% - 16A), das mit einem Schutzkontakt nach den gültigen Elektro-Vorschriften versehen ist.
• Ans Energy Meter dürfen nur Elektrogeräte angeschlossen werden, die an die elektrische Spannung 230 V AC / 50 Hz
angeschlossen sind.
• Achten Sie auf die Angaben am Typschild der ans Gerät Energy Meter angeschlossenen Elektrogeräte.
• Maximale Stromaufnahme der ans Messgerät angeschlossenen Elektrogeräte darf nicht die Grenze 3680 W (max. Strom
16 A) übersteigen.
Aktuelle Uhrzeit
Wirkleistung
Kosten
Wochentag
Die gesamte aufgezeichnete Zeitdauer
Stromverbrauch kWh
Kosten
Die gesamte aufgezeichnete Zeitdauer
Zeitdauer des Energieverbrauchs
Prozente