0478 131 9939 A - RO
388
Folosiţi aparatul numai dacă sunteţi odihnit 
şi vă aflaţi într-o stare fizică şi psihică 
bună. În cazul în care sănătatea vă este 
afectată, întrebaţi medicul dvs. dacă lucrul 
cu aparatul este oportun. După consumul 
de alcool, de droguri sau de medicamente 
care diminuează capacitatea de reacţie, 
nu este permis lucrul cu acest aparat.
Aparatul este conceput pentru utilizare 
privată.
Atenţie – pericol de accident!
Aparatul este destinat numai tunderii ierbii. 
Nu este permisă o altă utilizare, aceasta 
putând fi periculoasă sau de natură a 
produce deteriorări aparatului.
Din cauza pericolului de accidentare a 
utilizatorului, se interzice folosirea 
aparatului pentru următoarele lucrări 
(enumerare incompletă):
– pentru tunderea tufelor, a gardurilor vii 
şi a arbuştilor,
– pentru tăierea plantelor agăţătoare,
– pentru îngrijirea gazonului de pe 
acoperişuri şi din jardinierele 
balcoanelor,
– pentru tocarea şi mărunţirea crengilor 
de la arbori şi garduri vii,
– pentru curăţarea drumurilor de acces 
(aspirare, suflare),
– pentru nivelarea ridicăturilor de pământ, 
cum ar fi, de exemplu, muşuroaiele de 
cârtiţă,
– pentru transportarea materialului tăiat.
Din motive de siguranţă sunt interzise 
orice modificări ale aparatului, în afară de 
montarea competentă a accesoriilor 
atestate de STIHL; în caz contrar se pierde 
garanţia. Informaţii despre accesoriile 
atestate obţineţi de la distribuitorul 
autorizat STIHL.
Sunt interzise orice modificări aduse 
aparatului în scopul modificării puterii sau 
turaţiei motorului cu ardere internă, 
respectiv ale motorului electric.
Nu se permite efectuarea de modificări la 
aparat care pot provoca creşterea nivelului 
de zgomot.
Nu este permisă transportarea cu aparatul 
a obiectelor, animalelor sau persoanelor, 
în special a copiilor.
La utilizarea în spaţii publice, parcuri, 
terenuri de sport, pe drumuri şi în 
întreprinderi agricole şi forestiere, sunt 
necesare măsuri sporite de precauţie.
Atenţie! Punerea în pericol a 
sănătăţii din cauza vibraţiilor! 
Expunerea excesivă la vibraţii 
poate duce la afectarea 
sistemului nervos şi circulator, în special la 
persoanele cu probleme circulatorii. 
Consultaţi medicul în cazul apariţiei unor 
simptome care ar putea fi declanşate de 
expunerea la vibraţii.
Astfel de simptome, care apar mai ales la 
nivelul degetelor, mâinilor şi articulaţiilor 
mâinilor, pot fi, de exemplu (fără ca 
enumerarea să fie limitativă):
–amorţeală,
–dureri,
–slăbiciune musculară,
– decolorarea pielii,
– furnicături neplăcute.
În timpul funcţionării, ghidonul trebuie ţinut 
ferm cu ambele mâini de punctele 
prevăzute, însă în poziţie relaxată.
Planificaţi duratele lucrărilor astfel încât să 
evitaţi solicitările ridicate pe parcursul unor 
intervale mari de timp.
4.2 Îmbrăcămintea şi echipamentul de 
lucru
Purtaţi întotdeauna în timpul 
lucrului încălţăminte rezistentă, 
cu talpă aderentă. Nu lucraţi 
descălţat sau încălţat, de exemplu, cu 
sandale.
În mod suplimentar, la lucrările 
de întreţinere şi de curăţare, 
precum şi la transportul 
aparatului, se vor purta 
întotdeauna mănuşi rezistente iar părul 
lung va fi legat şi asigurat (cu basma, 
şapcă etc.).
La ascuţirea cuţitului trebuie 
purtaţi ochelari de protecţie 
adecvaţi.
Aparatul poate fi pus în 
funcţiune numai dacă utilizatorul poartă 
pantaloni lungi şi îmbrăcăminte strânsă pe 
corp.
Nu se va purta niciodată îmbrăcăminte 
largă, care se poate prinde în piesele 
mobile (manete de comandă), şi nici 
bijuterii, cravate sau fulare.
4.3 Acumulatorul
Copiii nu pot recunoaşte şi nici evalua 
pericolele pe care le prezintă un 
acumulator. Copiii se pot răni grav.
● A se ţine copiii la distanţă.
● Acumulatorul se va păstra în locuri 
inaccesibile copiilor.